RIVALITATEA a fost UITATĂ‚ înainte de meciul cu Twente!** Steaua se antrenează pe terenul unui dinamovist: „M-a sunat Ilie! Le doresc să se califice!”

RIVALITATEA a fost UITATĂ‚ înainte de meciul cu Twente!** Steaua se antrenează pe terenul unui dinamovist:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Stan apelează la soluții extreme în tentativa de a pregăti cât mai bine meciul de joi, cu Twente. Cum situația terenurilor din București este una deplorabilă, stafful stelist s-a orientat către suprafețe sintetice, neapărat acoperite.

Unul dintre cele mai bune astfel de terenuri îi aparține unuia dintre cei mai reprezentativi jucători și antrenori pe care i-a dat Dinamo: Ioan Andone. În zona Parcului Herăstrău, bucureștenii pot juca fotbal în orice anotimp pe un gazon sintetic de foarte bună calitate. Practic, de afacere se ocupă Mihnea Andone, fiul fostului dinamovist. Atât Ilie Stan, cât și Narcis Răducan au vorbit ieri cu Andone, obținând permisiunea acestuia pentru ca ședința de antrenament a Stelei de azi să se desfășoare acolo.

„Așa este, știu că se vor antrena acolo. Nici nu mi-am pus problema de rivalitate Steaua și Dinamo. Pe mine m-a sunat Ilie (n.r. – Stan), dar nu eram în țară, așa că de toate detaliile s-a ocupat fiul meu. Le doresc să se califice și dacă faptul că se antrenează acolo îi va ajuta, cu atât mai bine”, a declarat Ioan Andone.

„Chiar dacă nu are dimensiunile unui teren normal, se poate face fără probleme un antrenament de posesie. Un alt avantaj este constituit de faptul că pot intra cu ghete cu crampoane normale, pe care le vor folosi și la meci, dacă se joacă”, a completat fostul technician dinamovist.

Terenul sintetic este așezat pe un strat de nisip și are 60×40 ca dimensiune. Așadar, una dintre cele mai importante ședințe de pregătire pe care Steaua o va susține înaintea meciului programat joi se va derula pe gazonul unuia dintre cei mai înverșunați „dușmani” ai Stelei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O nouă DESPĂRȚIRE în showbizul Românesc! Și-au spus adio după ce și-au cunoscut părinții. Aveau doar câteva luni de relație
O nouă DESPĂRȚIRE în showbizul Românesc! Și-au spus adio după ce și-au cunoscut părinții. Aveau doar câteva luni de relație
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o pe impresară
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o…
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
Categoria de pensionari români care vor primi pensii cu 50% mai mari în 2025
Categoria de pensionari români care vor primi pensii cu 50% mai mari în 2025
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×